Tablou electric de supraveghere si protectie monofazica consumatori electrici

Telecontrol
499,00 RON
Tablou electric de supraveghere si protectie monofazica pentru consumatorii electrici
Recomandata la resedinte personale de tip apartament sau casa.
In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 111 Ai nevoie de ajutor? 0758235119
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)
Protectia monofazica este menita sa protejeze consumatorii electrici existenti in imobil in cazul in care reteaua electrica de alimentare 230Vac prezinta fluctuatii de tensiune mai mari decat limita admisibil de +/-10%.
Protectia monofazica se monteaza dupa bransamentul monofazic si inainte de tabloul electric general TEG al imobilului.
Aceste fluctuatii de tensiune ce pot dauna consumatorilor electrici sunt foarte des intalnite in cartierele rezidentiale nou infiintate sau cartiere vechi extinse unde liniile electrice sunt incarcate la sau peste capacitatea maxima.
In cazul in care apar aceste fluctuatii de tensiune, mai ales seara cand consumul electric creste odata cu actionarea iluminatului, a incalzirii electrice (centrale termice, boilere, aere conditionate, calorifere, etc.) si sunt peste pragurile setate ale protectiei, atunci protectia va deconecta de la reteaua electrica tabloul electric general asigurandu-va astfel protectia aparatelor electrice la tensiuni mai mici de 207Vac sau mai mari de 253Vac.
Dupa deconectare protectia ramane in etapa de supraveghere a retelei electrice si in cazul in care tensiunea masurata este in intervalul acceptat de tensiuni pentru un timp mai mare de 60 secunde atunci va realimenta cu energie electrica tabloul general al imobilului.
In cazul etapei de supraveghere daca energia electrica nu este in intervalul de tensiuni acceptate sau nu reuseste sa ramana in acest interval pentru un timp minim de 60 secunde, protectia nu va asigura alimentarea tabloului electric TEG si va relua esalonul de supraveghere.
Acest interval de reanclansare de circa 60 secunde este foarte important pentru securitatea echipamentelor electrice alimentate fiindca dupa o pana de curent de obicei dupa prima revenire a retelei electrice urmeaza la scurt timp o alta cadere a retelei electrice si apoi recuplarea retelei la postul trafo local, interval in care se intampla cele mai multe daune ale echipamentelor electrocasnice.
Unii consumatori electrici de tipul becului cu incandescenta (acolo unde mai exista) sau calorifere electrice nu sunt atat de sensibile la penele de curent si revenirea energiei electrice, dar consumatorii electrici precum televizoarele, pc-urile, aparatele de aer conditionat, centralele termice sunt foarte sensibile la penele de curent si la fluctuatiile de tensiune imediat revenirii energiei electrice sau la fluctuatiile mari de tensiune electrica fara ca reteaua sa se intrerupa.

De retinut ca aceasta protectie electrica nu stabilizeaza fluctuatiile de tensiune ci supravegheaza si deconecteaza consumatorii in cazul in care aceste fluctuatii de tensiune sunt peste limitele admise.
Daca o protectie electrica monofazica de acest fel va declansa mai des (probabil seara) inseamna ca in zona respectiva exista fluctuatii mari de tensiune.
E de preferat o deconectare de la reteau electrica decat defectarea echipamentelor electrice!


Specificatii tehnice:
display tensiune masurata
fixare pe sina DIN
contact de putere 32A
prag jos tensiune reglabil
prag sus tensiune reglabil
interval anclansare reglabil

Intervalul de tensiuni este reglabil atat ca nivel de tensiune minim acceptat, cat si ca nivel de tensiune maxim acceptat, recomandat ar fi intervalul 207Vac - 253Vac.
Intervalul de timp de reanclansare dupa o fluctuatie a tensiunii este deasemenea reglabil, recomandat minim 60 secunde sau mai mare.
Tabloul de supraveghere si de protectie monofazica este cu grad de protectie IP65 ce ii permite montarea si la exteriorul imobilului in caz de nevoie.
Tabloul vine echipat cu un cablu de interconectare la tabloul electric general TEG de 1 metru lungime. In mod normal acest tabloul de protectie se monteaza imediat langa TEG.
Acest tablou de protectie a consumatorilor monofazici vine echipat cu o siguranta de intrare de 32A 1P+N monofazica si poate fi instalat doar cu ajutorul unui electrician autorizat ANRE.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Program de lucru de luni pana vineri intre orele 09:00 - 17:00.

0758235119 vanzari@telecontrol.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!